Traducerea este tot mai mult văzută ca proces, ca formă a comportamentului uman. Aşadar, teoria traducerii ar trebui să încerce să stabilească normele acestui comportament. Andrew Chesterman (1993)

Traducerea este prin excelenţă o profesie marcată de intenţionalitate; ea are ţinte şi scopuri. Se desfăşoară la cererea comanditarilor. Cu rare excepţii, traducătorului îi lipseşte timpul necesar pentru a reflecta asupra  chestiunilor teoretice privind rostul şi locul (soluţiilor din traducere). Cu toate acestea, ca lingvişti practicieni, traducătorii au anumite obligaţii privind dezvoltarea înţelegerii limbii şi a capacităţii noastre de a explica actele comunicării, în care suntem permanent implicaţi. Christopher Candlin (1991)

Expertul trebuie să aibă capacitatea - care presupune atât cunoaştere cât şi conştiinţa obligaţiei de a o folosi - de a discerne. Traducătorul este un astfel de expert. El trebuie să decidă, de pildă, ce rol joacă textul sursă în activitatea de traducere. În acest caz, factorul decisiv este scopul (skopos) comunicării într-o situaţie dată. Hans Vermeer (1989)

Diferenţa nu este niciodată pură, şi cu atât mai puţin în cazul traducerii; deci ar fi potrivit să înlocuim noţiunea de traducere cu cea de transformare; o transformare reglementată a unei limbi de către alta, a unui text de către altul. Nu va exista, şi de fapt nu a existat vreodată, vreun ‘transport' de înţelesuri pure dintr-o limbă în alta sau în interiorul aceleiaşi limbi pe care instrumentul de codificare să le lase virgine şi intacte. Jacques Derrida (1981)

Dacă ne întrebăm în ce privinţe ar trebui să semene propunerea de interpretare dintr-o traducere cu originalul, răspunsul este: în acele privinţe care o fac relevantă în mod adecvat pentru public, adică acelea care generează efecte contextuale adecvate; dacă ne întrebăm cum ar trebui exprimată traducerea, răspunsul este: ar trebui exprimată într-o manieră care să genereze interpretarea dorită fără a supune publicul la un efort de înţelegere inutil. Ernst-August Gutt (1991)